Dodon: Sarcina noastră este că pe 30 octombrie să iesim învingători

Dodon: Sarcina noastră este că pe 30 octombrie să iesim învingători

Igor Dodon, candidatul desemnat de PSRM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova s-a lansat oficial în campania electorală, la 30 septembrie curent, şi a prezentat platforma electorală. Candidatul socialist şi-a exprimat convingerea că are toate şansele să învingă din primul tur de scrutin.

„Sarcina noastră este că pe 30 octombrie să iesim învingători din această cursă electorală şi sunt ferm convins că acest lucru este posibil. Noi trebuie să demonstrăm că Moldova are viitor!”, a concluzionat Igor Dodon.

Candidatul la funcţia de preşedinte al RM a enunţat trei direcţii de bază a platformei sale electorale: „Noi mergem în campania electorală cu o platformă foarte clară compusă din trei capitole de bază: 1. Statalitate, neutralitate, indentitate moldovenească; 2. Economie puternică şi dreptate socială; 3. Credinţă ortodoxă şi relaţii de prietenie cu Federaţia Rusă. Pe parcursul următoarelor săptămîni, în fiecare săptămînă va fi lansat programul detaliat pentru fiecare din aceste capitole”, a menţionat Dodon.

Igor Dodon a ţinut să sublinieze că printre primele trei decrete pe care le va semna în calitate de preşedinte, primul ţine de furtul miliardului pe care guvernanţii vor să-l pună pe spatele cetăţenilor. „Vă promit că în funcţia de Preşedinte voi face tot posibilul ca miliardul să-l întoarcă hoţiii care vor sta la puşcărie”, a concretizat Dodon.

Al doilea decret, potrivit lui Dodon, va ţine de relansarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. „Noi nu sîntem împotriva Uniunii Europene, noi sîntem pentru relaţii bune prieteneşti cu UE şi programele bilaterale vor continua. Dar, totodată, vom restabili parteneriatul strategic cu FR şi vom relansa raporturile economice moldo-ruse”.

Al treilea decret, potrivit lui Dodon, ţine de stoparea unui pericol evident pentru stastalitatea RM. „Al treilea decret al preşedintelui se va axa pe contracararea acţiunilor unioniste din ultimul timp care sînt antinaţionale, antistatale şi pe parcusul ultimilor ani devin tot mai frecvente în RM”, a spus Dodon.

 

Doina Secrieru

Share