Dodon: Este începutul sfârșitului pentru acest regim
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că ieri a fost comisă o greșeală politică fatală – „să arestezi un Procuror General, fără temeiuri clare, cu mascați, în grabă, noaptea, din frică față de ceea ce cunoaște el și din neputința de a merge pe căi legale în demiterea lui – toate acestea arată că guvernarea se află în mare disperare. Și a luat pe căi foarte și foarte greșite”, adaugă el.
Tot Dodon spune că nimeni nu poate ști exact care vor fi consecințele pe termen lung ale acestui abuz ieșit din comun asupra statului de drept, dar este clar că aceste consecințe vor fi negative pentru cei care au dat undă verde abuzului. „Ei vor purta în cele din urmă răspunderea deplină”, susține Dodon.
Socialistul mai declară că și-a planificat din timp o deplasare de 2 zile. „Dar cu primul prilej (joi-vineri voi fi deja in țara) voi reveni la acest subiect. Toți politicienii vor avea încă multe de spus despre ce s-a întâmplat azi. Și nu doar politicienii, dar și cetățenii, procurorii, judecătorii… Este începutul sfârșitului pentru acest regim …”, a conchis el.
Doina Secrieru