Dodon, despre dosarul „Energocom”: O tentativă a guvernării de a se răfui cu mine

Dodon, despre dosarul „Energocom”: O tentativă a guvernării de a se răfui cu mine

Fostul Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a prezentat, astăzi, la Procuratura Generală, unde a fost citat în dosarul „Energocom”, transmite OFICIAL.

Igor Dodon a răspuns la toate întrebările procurorilor pe acel subiect din anul 2008.

„Este foarte evident că dosarul în care sunt vizat este unul strict politic, reprezintă o tentativă a guvernării de la Chișinău de a se răfui cu mine, ca principal reprezentant al opoziției. Pe fundalul dezastrului economic și social din țară, guvernarea PAS vrea să distragă atenția oamenilor spre un subiect inventat.

Guvernarea PAS, cu tot cu Președinție, Guvern și Parlament, e speriată de căderea rapidă din sondaje, ea se teme că socialiștii vor reveni la conducerea țării, de aceea încearcă să ne intimideze, să ne hărțuiască politic, dar îi anunț că efectul va fi invers. Noi vom demonstra că este doar un dosar politic, iar cetățenii văd foarte clar realitatea, ca să dea o apreciere corectă evenimentelor din țară, oferindu-ne susținere la următoarele alegeri, care pot fi mai devreme decât se așteaptă unii”, spune Dodon.

El a mai spus că „totul e trecător”.

„…iar pentru dosarele politice pe care le faceți astăzi si presiunile asupra instituțiilor de drept, va veni timpul sa răspundeți în fața legii, la fel ca precedenta guvernarea oligarhică , pe care o imitați zi de zi în comportamentul abuziv prin care guvernați”, mai spune Dodon.

Cristina Parfeni

Share