Dodon: Cele 3 cazuri confirmate ne arată că avem o problemă reală mare
O întrunire a Președintelui Republicii Moldova, a Prim- ministrului și a reprezentanților instituțiilor responsabile de gestionarea crizei privind COVID-19 a avut în această seară, la Guvern. Potrivit șefului statului, s-au discutat aspecte ce țin de gestionarea celor 3 cazuri confirmate și de prevenire a răspândirii infecției, informează OFICIAL.
„Avem deja decizii privind închiderea școlilor și grădinițelor, dar și cea privind interzicerea aterizării curselor aviatice din Italia și alte țări unde sunt depistate focare pe Aeroportul Internațional Chișinău. În cadrul ședinței de astăzi am solicitat să fie identificate spații securizate suplimentare, unde să fie tratați în mod corespunzător pacienții, în cazul în care va fi necesar”, a scris Dodon, pe Facebook.
„Din păcate, cele 3 cazuri confirmate ne arată că avem o problemă reală mare în ceea ce privește conștientizarea deplină de către unele persoane a obligativității de a respecta cu strictețe cerințele anunțate de medici pentru prevenirea răspîndirii virusului. Dacă gradul de responsabilizare nu va crește în următoarea perioadă, nici o măsură luată, oricît de bună ar fi, nu va putea stăpîni deplin răspîndirea virusului”, a mai scris Dodon.
Totodată, șeful statului anunță că a convocat pentru mâine, la ora 11.00, o ședință de urgență a Consiliului Suprem de Securitate – „unde urmează să luăm noi decizii bazate pe nevoia de a proteja cît mai bine securitatea cetățenilor, să acordăm un sprijin suplimentar Guvernului și tuturor instituțiilor implicate în gestionarea crizei, dar și să eficientizăm și mai tare activitatea celulei de criză care gestionează acest fenomen”.
Mihaela Conovali