Dodon a semnat Decretul de numire! Tatiana Molcean – Ambasador al R.Moldova în Confederația Elvețiană
Șeful statului, Igor Dodon, a semnat Decretul cu privire la numirea Tatianei Molcean, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, informează OFICIAL.
„Doamna Molcean are o experiență de activitate destul de mare în instituția diplomatică a țării noastre, dar prima în calitate de ambasador. Împreună cu ministrul Oleg Țulea și consilierul prezidențial pe politică externă, Aureliu Ciocoi, am discutat cu dumneaei despre perspectivele de colaborare ale țării noastre cu Elveția, precum și i-am urat succes în exercitarea primei sale misiuni diplomatice, menționînd importanța consolidării relațiilor de cooperare cu Elveția, care are un rol semnificativ în politica europeană și cea internațională”, spune Dodon, pe Facebook.
„Ambasada Republicii Moldova în Confederația Elvețiană este situată la Geneva și îndeplinește, prin cumul, funcțiile reprezentanței pe lîngă Oficiul ONU, sediul Organizației Mondiale a Sănătății și ale altor organizații internaționale”, a adăugat șeful statului.
Mihaela Conovali