Dodon a semnat Decrete privind numirea a 2 Ambasadori!

Dodon a semnat Decrete privind numirea a 2 Ambasadori!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon anunță că a semnat Decretele cu privire la numirea Ambasadorilor Extraordinari și Plenipotențiari ai Republicii Moldova, informează OFICIAL.

În acest fel, potrivit șefului statului, Ion Stăvilă va reprezenta țara noastră în Republica Estonia. „Anterior, el a condus misiunea diplomatică a Moldovei la Kiev, a fost ambasador cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova”, scrie Dodon, pe Facebook.

În același timp, Dumitru Braghiș, fostul Prim-ministru al Moldovei, va conduce Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză.

„I-am felicitat pe ambii ambasadori cu ocazia noii numiri, le-am urat succes în activitatea diplomatică, subliniind importanța consolidării relațiilor dintre Republica Moldova și China, Republica Moldova și Estonia în domeniul comercial-economic, umanitar, în sfera tehnologiilor informaționale etc. Mi-am exprimat încrederea în faptul că relațiile de colaborare cu aceste state, odată cu numirea noilor ambasadori, vor atinge un nivel calitativ superior, în pofida crizei pandemice globale”, a mai scris Dodon.

Mihaela Conovali

Share