DOC// Ce cadouri a primit Igor Grosu de când e Speaker. Cel mai scump e de la Ambasadorul Japoniei

DOC// Ce cadouri a primit Igor Grosu de când e Speaker. Cel mai scump e de la Ambasadorul Japoniei

De când a fost numit președinte al Parlamentului, deputatul PAS, Igor Grosu a primit mai multe cadouri. Potrivit Registrului de Evidență a Cadourilor Admisibile, printre cele mai scumpe daruri se numără o traversă de masă din mătase, ornamentată în stil tradițional japonez, în valoare de 4900 lei, transmite OFICIAL.

Cadoul i-a fost oferit Speaker-ului de către Yoshihiro Katayama, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, în cadrul întrevederii din 03 august 2021, desfășurată în sediul Parlamentului R. M.

Tot în luna august curent, deputatul a primit o vază din sticlă cu capac, fixată pe suport metalic cu forme de castel, clădire, pod, cu inscripția „Parliamentary Assembly of the Black Sea Economic”. Cadoul a fost oferit de către Asaf Hajuyev, Secretar General al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice în Marea Neagră, și costă 2600 lei.

De asemenea, printre cele mai scumpe obiecte dăruite lui Igor Grosu, se evidențiază o geantă în stil diplomat, de culoare neagră, cu insigna Parlamentului României. Cadoul a fost făcut de către Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților din România și valorează 1900 lei.

Menționăm că majoritatea darurilor au fost transmise ulterior în gestiunea muzeului Parlamentului, unde se află la moment.

Amintim că Igor Grosu a fost numit președinte al Parlamentului, pe data de 29 iulie 2021, cu votul a 64 de deputați.

Doina Buruiană

 

Share