Deputatul Constantin Codreanu: „Sunt profund revoltat de un nou abuz”

Deputatul Constantin Codreanu: „Sunt profund revoltat de un nou abuz”

Deputatul Partidului Mișcarea Populară în Parlamentul României (PMP), Constantin Codreanu, a venit, ieri seara, cu o reacție cu privire la reținerea șiexpulzarea liderului Acțiunii 2012, George Simion, informează Oficial.

„Mă iertați pentru această postare la miez de noapte, dar sunt profund revoltat de un nou abuz al regimului Plahotniuc-Dodon la adresa noastră, a unioniștilor. Dimineață, mă bucurăm să îl văd pe colegul și prietenul nostru, George Simion, revenit la Chișinău după decizia abuzivă prin care i-a fost interzis accesul în R. Moldova pe o perioadă de 30 de zile. Seara, am intervenit prin telefon în emisiunea pe care o modera și la care erau invitați Vasile Costiuc și Vlad Bilețchi pentru a vorbi despre planurile noastre pentru toamnă și 1 decembrie”, a precizat acesta.

În același timp, Codreanu, relatează și alte detalii. „La scurt timp după, George a fost reținut de angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SRI-ul moldovenesc), deși aveau uniforme ale Biroului Migrație și Azil. A fost anunțat că are interdicția de a intra în R. Moldova pe o perioada de 5 ani, urcat în mașină și dus spre hotarul nedrept de la Prut”, a declarat deputatul.

Prin urmare, Codreanu, a declarat că așteaptă o reacție de la Ministerul Afacerilor Externe de la București. „E o nouă expulzare (similară celei din 1 septembrie, atunci când zeci de români au fost dați afară din R. Moldova) a unui cetățean al României, al Uniunii Europene. Speranțe legat de intervenția Ambasadei de la Chișinău nu am. Sper, totuși, să avem o poziție clară în acest sens din partea Ministerului Afacerilor Externe de la București. Mai presus de orice, mizez pe solidaritatea Dvs., dragi unioniști din Republica Moldova, România și Diaspora. Fiți alături de noi! Avem nevoie de sprijinul Dvs. în lupta cu indiferența politicienilor de la București și cu abuzurile mafioților de la Chișinău. Vă mulțumesc anticipat! Unirea Face Puterea!”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Share