Deputații „ȘOR” vor boicota ședințele Parlamentului

Deputații „ȘOR” vor boicota ședințele Parlamentului

Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” va boicota, în semn de protest, ședința de astăzi a Parlamentului, informează OFICIAL. 

Mai mult, potrivit conducerii partidului, boicotul va dura până când în țară nu vor mai fi deținuți politici.

„Într-un singur an, guvernarea PAS a generat un număr record de crize și a sărăcit populația. Puterea de stat este uzurpată. Procuratura a devenit principalul element represiv al PAS și al Maiei Sandu, prin intermediul căreia politicienii din opoziție, în special cei din Partidul „ȘOR”, care se opun regimului, se aleg cu dosare penale, sunt arestați și ținuți după gratii, în lipsa probelor concludente și a unui proces echitabil. Colega mea, deputatul Marina Tauber este deținut politic. Ceea ce se întâmplă în prezent cu ea și cu alți colegi din formațiunea noastră se înscrie perfect cu ceea ce s-a întâmplat cu alți deținuți politici. În condițiile în care opoziția parlamentară este hărțuită, batjocorită și lipsită de drepturi, colegii noștri sunt ținuți în arest pe nedrept, iar în cele mai importante instituții ale statului se comit fărădelegi grave, fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR”, în semn de protest, va boicota ședința de astăzi a Parlamentului”, a menționat președintele Partidului „ȘOR”.

Politicianul a mai spus că, deputații Partidului „ȘOR” vor merge la Curtea de Apel Chișinău, acolo unde are loc o ședință de judecată, în cadrul căreia se examinează legalitatea plasării în arest a mai multor reprezentanți ai formațiunii.

„Deputații Partidului „ȘOR” vor merge la Curtea de Apel Chișinău, pentru a fi alături de colegii din formațiune, care sunt deținuți politici și ținuți după gratii fără argumente juridice. Mergem să cerem să li se facă dreptate și eliberarea lor, dar și demisia actualei guvernări și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate. Doar prin alungarea impostorilor de la putere, putem opri dezmățul și readuce țara pe făgașul normalității”, a punctat Ilan Șor.

Share