Deputații Platformei DA propun alocarea subvențiilor pentru angajații CFM
Astăzi deputații Platformei DA au înregistrat un proiect de lege privind alocarea subvențiilor pentru angajații Î.S. Calea Ferată a Moldovei (CFM), care nu primesc salarii de cinci luni, transmite OFICIAL.
Deputații propun acordarea sprijinului financiar în perioada stării de urgență pentru circa 6 500 de angajați, mulți dintre care nu au bani pentru strictul necesar, în mărime de 2 salarii medii per entitate sau 8 600 lei per salariat.
Alexandr Slusari, președintele fracțiunii Platforma DA, spune că „56 milioane lei nu este o sumă exorbitantă pentru salvarea obiectivului strategic”.
Totodată, Slusari a făcut demers către Comisia Situații Excepționale, prin care solicită ca această problemă să fie soluționată cât mai rapid și în condiții legale.
Cristina Parfeni