Deputații Blocului ACUM, indignați de o sesizare ce va fi examinată de CC
Deputații Blocului politic „ACUM Platforma DA și PAS” condamnă încercările industriei de tutun de a spori accesibilitatea țigărilor pentru copii și adolescenți, făcând referire la sesizare depusă la Curtea Constituțională (CC), prin care se solicită abrogarea prevederilor care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019, prevederi ce interzic comercializarea produselor de tutun de către unități comerciale care au o suprafața mai mică de 20 m.p., în apropierea instituțiilor de învățământ și a instituțiilor medicale, informează OFICIAL.
Într-o conferință de presă, deputatul Dan Perciun a explicat că asta înseamnă că gheretele, care sunt amplasate în imediata vecinătate a instituțiilor de învățământ și a instituțiilor medicale, nu mai au dreptul să comercializeze produse de tutun, așa cum era permis anterior.
„Situația este gravă, dat fiind faptul că studiile demonstrează că 20% din tinerii care cumpără țigări, astăzi, o fac prin intermediul gheretelor. Considerăm că, intențiile de a abroga aceste prevederi sunt extrem de grave. Luni va fi examinată această sesizare la CC, și toată problema este în această sesizare, respectiv cerem ex-deputatului Simion Grișciuc, autorul acestei sesizări, să retragă sesizarea”, a precizat Perciun.
Doina Secrieru