Deputați din Republica Moldova și din România au semnat o rezoluție comună în susținerea agenților economici de pe ambele maluri ale Prutului

Deputați din Republica Moldova și din România au semnat o rezoluție comună în susținerea agenților economici de pe ambele maluri ale Prutului

Comisia economie, buget și finanțe din Parlamentul Republicii Moldova și Comisia pentru transporturi și infrastructură din Senatul României au adoptat o rezoluție comună prin care se angajează să-și intensifice cooperarea pentru modernizarea legislației și susținerea agenților economici din țările noastre.

În document sunt salutate progresele înregistrate de către Republica Moldova pentru implementarea măsurilor propuse de Uniunea Europeană și, totodată, exprimată determinarea pentru dezvoltarea unei legislații în acord cu recomandările europene.

Este subliniată importanța colaborării pe domeniul transporturilor și infrastructurii în vederea realizării proiectelor comune, în special, finalizarea cât mai rapidă a construcției podurilor rutiere peste râul Prut Leușeni-Albița, Cahul-Oancea, Sculeni (MD) – Sculeni (RO), precum și analiza oportunității cu privire la elaborarea studiului de fezabilitate pentru podul rutier Răducăneni-Bărboieni.

În mod special este remarcată importanța reducerii timpilor de așteptare a agenților economici de pe ambele maluri ale Prutului la frontiera comună.

Membrii celor două comisii s-au angajat să organizeze întâlniri periodice în fiecare sesiune parlamentară.

Documentul a fost adoptat la încheierea ședinței comune a Comisiei economie, buget și finanțe și Comisiei de control al finanțelor publice din Parlamentul Republicii Moldova și a Comisiei pentru transporturi și infrstructură din Senatul Românieii, care a avut loc în perioada 3-5 mai, la Iași. Printre subiectele abordate în cadrul ședinței au fost dezvoltarea parteneriatului dintre Republica Moldova și România în domenii de interes comun, cum ar fi economie, infrastructură, transporturi, agricultură sau turism. Totodată, delegația Parlamentului Republicii Moldova a avut întrevederi cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Iași, ai Primăriei Iași și ai Consiliului Județean Iași.

Share