Deputat independent: „Planul aprobat de Guvern e un mesaj puternic pentru mediul de afaceri”

Deputat independent: „Planul aprobat de Guvern e un mesaj puternic pentru mediul de afaceri”

O țară este prosperă atunci când are un mediu de afaceri favorabil și business dezvoltat – este o legitate care și-a găsit confirmarea practică în majoritatea țărilor cu economie de piață autentică. Or, se știe deja că, dacă e dezvoltat businessul, sunt create locuri de muncă bine plătite, iar statul beneficiază de impozite ce-i permit să implementeze proiecte de infrastructură, să susțină păturile social-vulnerabile. Despre aceasta scrie deputatul independent, Iurie Dîrda de blogul său.

„Dintotdeauna am fost adeptul și promotorul acestui concept de dezvoltare, dar, din păcate, el niciodată nu a avut susținere suficientă în societatea noastră și am ajuns unde am ajuns. Dar, și eu, și, posibil, alți adepți ai respectivului concept am avut parte de o surpriză plăcută acum câteva zile când am văzut Planul de acţiuni pentru implementarea, în anii 2018-2020, a Strategiei reformei cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător, aprobat de Executiv. Planul prevede continuarea optimizării cadrului de reglementare şi a procedurilor administrative. La concret, după cum s-a menționat și în ședința Guvernului, în domeniul fiscal și vamal, va fi implementat modul de înregistrare online a activităţii independente în Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, precum și contul unic de achitare al contribuabilului. De asemenea, vor fi simplificate și uniformizate procedurile de vămuire a mărfurilor, va fi elaborat un nou Cod vamal, implementat Ghişeul unic la frontieră şi Sistemul computerizat de tranzit”, subliniază acesta.

În același timp, deputatul a vorbit și despre alte acțiuni în acest sens.

„În domeniul actelor permisive, este planificată deschiderea ghișeelor unice în regiunile țării, pentru a facilita accesul întreprinzătorilor la serviciile necesare. Documentul mai prevede continuarea reformei controalelor de stat, inclusiv reorganizarea Registrului de stat al controalelor, astfel încât acțiunile de control a activității agenților economici să fie planificate și monitorizate la nivel central. Documentul vine și cu inovații pentru unul din principalele domenii de activitate ale economiei naționale – construcțiile. E vorba de acțiuni concrete pentru implementarea Programului pe termen mediu de elaborare a planurilor urbanistice la nivel de localităţi pe anii 2017-2020 și asigurarea accesului liber la normativele tehnice în construcţii.
E îmbucurător și faptul că se prevede trecerea la un nou nivel a implicării mediului de afaceri și a societății civile în procesul de elaborare a conceptelor de reformă de către autoritățile administrației publice centrale. Într-adevăr, lipsa unui dialog în acest sens de multe ori a condus la apariția unor bariere ce au frânat dezvoltarea business-ului și e bine că acum se acordă atenție acestui moment important”, a declarat Dârda.

După cum comunică deputatul, „măsurile planificate vor asigura un mediu de activitate mai favorabil pentru agenții economici”. „Cu siguranță măsurile planificate vor asigura un mediu de activitate mai favorabil pentru agenții economici din țară, iar însăși Planul aprobat de Guvern e un mesaj puternic pentru mediul de afaceri. Important este ca această acțiune să-și găsească continuitatea și pe viitor, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vom ajunge să vorbim despre implementarea reală a conceptului de dezvoltare despre care am menționat mai sus”, a conchis acesta pe blogul său.

Mihaela Rotari

Share