Declarație: Noi –  naționaliștii, nu vom renunța niciodată la visul și idealul reîntregirii

Declarație: Noi – naționaliștii, nu vom renunța niciodată la visul și idealul reîntregirii

Mișcarea Noua Dreaptă a îndemnat unioniștii să participe, mâine, la marșul organizat cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire, informează Oficial.

Secretarul Noua Dreaptă, Alexandru Burcă, a comunicat mai multe detalii. „Membrii Noua Dreaptă se strâng, din toate județele României și raioanele Republicii Moldova, pentru a sărbători mâine la Chișinău. Mâine, la ora 10.00, ne vom întâlni în fața Cimitirului Eroilor, iar la 11.00 ne vom deplasa în Piața Marii Adunări Naționale. Toate aceste manifestații vor triumfa printr-o horă a Unirii”, a precizat el.

Președintele Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, s-a referit la cele două state românești, dar și la necesitatea unei reîntregiri.

„Din păcate, astăzi, România nu mai este atât de mare cum era acum 100 de ani. România fără Basarabia nu este întreagă. Națiunea română trăiește în două state românești, cu două Guverne, cu două Parlamente, cu doi președinți. Suntem la Chișinău pentru a spune apăsat că, la 100 de ani de la Marea Unire, luptăm în continuare ca să reîntregim România. Astăzi, din păcate, România este mică, este un stat slab. Suntem aici pentru că suntem convinși că uniți vom fi mai puternici. Noi –  naționaliștii, nu vom renunța niciodată la visul și idealul reîntregirii. Noi suntem la Chișinău pentru că Basarabia este provincia care îi lipsește României, să fie din nou mare”, a punctat el.

În același timp, Ionescu a comunicat despre o nouă forță naționalistă, în România, care va lupta pentru idealul Unirii. „La București va intra o nouă forță naționalistă, care va intra și în alegeri. Sper că, aceeași forță a Unirii să o vedem și în Republica Moldova”, a conchis el.

De menționat că, la cei 100 de ani de la Marea Unire, unioniștii organizează mai multe evenimente pentru a celebra Centenarul. Astfel, sunt organizate evenimente atât în România – la Alba Iulia, cât și în Republica Moldova – la Chișinău. Totodată, amintim că, astăzi, la ora 18:00, pe strada pietonală din Chișinău, se va organiza un flashmob pentru a da start programului unionist.

Mihaela Conovali

Share