De la începutul legislaturii a XI-a, Parlamentul s-a întrunit în 25 de ședințe plenare

De la începutul legislaturii a XI-a, Parlamentul s-a întrunit în 25 de ședințe plenare

Din momentul constituirii Parlamentului de legislatura a XI-a, deputații s-au întrunit în 25 de ședințe plenare, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

Ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a s-a desfășurat în cadrul sesiunii de primăvară, pe parcursul a două zile – 26 și 29 iulie 2021.

În cadrul acesteia, au fost constituite fracțiunile parlamentare, ales Președintele și vicepreședinții Parlamentului, constituite Biroul permanent și cele 11 comisii parlamentare permanente.

Au urmat patru ședințe în cadrul a două sesiuni extraordinare care au avut loc pe parcursul lunii august anul curent. În cadrul acestora, deputații noii legislaturi au acordat vot de încredere Guvernului și au aprobat Programul de activitate al Executivului.

De asemenea, au fost desemnați membrii delegațiilor Parlamentului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și organizațiile parlamentare bilaterale.

Sesiunea de toamnă a început pe 1 septembrie și s-a încheiat pe 24 decembrie curent.

Parlamentul de legislatura a XI-a a fost ales pe 10 iulie, iar pe 23 iulie Curtea Constituționa

Share