
Dan Perciun: 16 ani în urmă am ieșit cu colegii de la ore pentru a ajunge la protest și a ne face vocile auzite
Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, spune că, 16 ani în urmă, a ieșit cu colegii de la ore pentru a ajunge la protest și a-și face vocile auzite în Piața Marii Adunări Naționale.
„Voiam să scăpăm de un regim comunist, autoritar, anti-românesc și eminamente anti-european. Au urmat rețineri și bătăi. Colegi târâiți și umiliți prin comisariate la indicațiile regimului de atunci. Din burta regimului comunist au ieșit toți „pro-europenii” de astăzi – Ceban, Chicu, Tkaciuk. Copiii partidului comunist. Asta ni se oferă azi drept alternativă.
Unii poate se vor lăsa amăgiți de noua lor dragoste declarată pentru limba română, ori de pozele cuminți de la Bruxelles. Dar nu și tinerii care au fost atunci în stradă. Nu cei care au fost bătuți prin comisariate. Asta nu se iartă. Asta nu se uită”, a declarat el.
Ministrul a mai spus că, „protestul tinerilor de atunci a așezat țara pe calea europeană – un drum spinos, șerpuitor, pe care am fost trădați și amăgiți de nenumărate ori. Dar fără acel protest, astăzi nu am fi fost țară candidată la aderarea în Uniunea Europeană. Sper să nu fie în zadar”.