Cu ce se ocupă un consilier al ministrului Economiei și Infrastructurii? Garștea: „Sarcinile de bază constau în…”

Cu ce se ocupă un consilier al ministrului Economiei și Infrastructurii? Garștea: „Sarcinile de bază constau în…”

În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, consilierul ministrului Economiei și Infrastructurii, Veaceslav Garștea, a răspuns la întrebarea: „Domnul Garștea, sunteți consilier al ministrului Economiei și Infrastructurii. Ce concret intră în competența Dvs.?”.

Da, într-adevăr, de ceva timp sunt consilier pe probleme speciale a Ministrului Economiei și Infrastructurii. Scopul general al funcției este crearea unui cadru stimulativ și eficient în scopul realizării agendei și obiectivelor stabilite de către domnul Ministru. Sarcinile de bază constau în monitorizarea elaborării studiilor analitice și notelor informative privind situația la zi pe domeniile de acțiune ale ministerului, fortificarea capacităților analitice și de planificare pentru elaborarea documentelor strategice, acordarea suportului în facilitarea conlucrării ministrului cu ministerele, instituțiile guvernamentale, organele de ordine publică și securitate națională, monitorizarea procesului de evaluare, elaborare și implementare a cadrului juridic, precum și a activității de cooperare economică bilaterală și multilaterală a Republicii Moldova cu alte state ale lumii”.

„Economia mi-a plăcut întotdeauna și a fost un domeniu pe care mereu l-am urmărit și m-a interesat. Să urmăresc evoluția indicatorilor macro-economici, dezvoltarea mediului de afaceri, principalii factori care influențează asupra comerțului și industriei a fost un hobby pentru mine atâta timp, cât am lucrat la Ministerul Afacerilor Interne. Iată de ce, încă în anul 2004, am decis să fac a doua facultate și am mers la Academia de Studii Economice. Timp de 4 ani am studiat Businessul și Administrarea Afacerilor, specialitatea Managementul Firmei. După aceasta, încă doi ani am făcut Masteratul în Drept Economic”, a conchis Garșea.

Doina Secrieru

Share