Conducerea Parlamentului RM și-a asumat angajamentul de a promova un proiect de educație civică la nivel național

Conducerea Parlamentului RM și-a asumat angajamentul de a promova un proiect de educație civică la nivel național

Parlamentul Republicii Moldova, cu suportul PNUD Moldova, a organizat o masă rotundă, la care au fost discutate modele și practici de educație civică dezvoltate de legislativele din Marea Britanie, Suedia și Olanda, informează OFICIAL.

Evenimentul se desfășoară în contextul angajamentului asumat de conducerea Parlamentului Republicii Moldova de a promova un proiect de educație civică la nivel național, pentru încurajarea implicării oamenilor în procesul decizional, precum și pentru creșterea gradului de cunoaștere și înțelegere a activităților și responsabilităților Parlamentului.

„Nu există un model perfect de educație civică pe care să-l preluăm și să-l implementăm în Moldova. Acest subiect este complex și urmează să fie implementat cu luarea în calcul a evoluțiilor din societate”, a spus Secretarul general adjunct al Parlamentului, Igor Klipii, la deschiderea evenimentului.

Alla Skvortova, specialistă programe, Guvernare efectivă, a adus cifre care relevă deficitul de cunoștințe civice ale cetățenilor Republicii Moldova, menționând nivelul redus de cunoaștere a drepturilor și responsabilităților oamenilor. Totodată, a fost menționată deschiderea Parlamentului din ultimii ani prin creșterea numărului de vizitatori, a evenimentelor de instruire și informare etc.

Masa rotundă „Educație civică parlamentară” este organizată cu suportul proiectului PNUD „Consolidarea guvernării parlamentare în Republica Moldova”, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.

Andriana Cheptine 

Share