Concluzii pentru R. Moldova, în urma alegerilor europarlamentare. Un ex-deputat comunică!

Concluzii pentru R. Moldova, în urma alegerilor europarlamentare. Un ex-deputat comunică!

Ex-deputatul Valeriu Munteanu, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, s-a referit la alegerile europarlamentare, dar și la „anumite concluzii, destul de clare pentru Republica Moldova”, informează OFICIAL. 

„1. Lider la nivel comunitar rămâne a fi familia partidelor membre PPE, iar coaliția de guvernare, se va forma cel mai probabil în jurul acestui partid, dar va fi una mai largă decât în legislatura trecută, având în vedere fragmentarea în mai multe segmente electorale a votului la nivelul statelor membre UE.

2. Din păcate partidele euro-sceptice și de extremă dreaptă au câștigat și mai mult teren în aceste alegeri, înregistrând scoruri cuprinde între 10 – 30 %, ceea ce va pune și mai multă presiune pe eventualele decizii „progresive”, luate de Parlamentul și Executivul UE.

3. Este indubitabil faptul că UE va rămâne (și mai) închisă pentru extindere (în est) în următorii 5, 10 sau chiar 20 de ani, respectiv nici o perspectivă de aderare, cât de iluzorie nu va fi făgăduită pentru Republica Moldova, oricât de bine ne-am face noi temele…Iar distanța dintre Republica Moldova și standardele de democrație, stat de drept și funcționare a economiei cerute (impuse) de UE a devenit în ultimii ani un adevărat abis.

4. România a făcut un salt enorm în aceste alegeri europarlamentare, promovând în Parlamentul European forțe politice sănătoase, care vor milita pentru unitatea UE și pentru respectarea statului de drept în România. Condamnarea, în ziua de ieri, a celui mai puternic om din stat, liderul partidului de guvernare, Liviu Dragnea, la 3 ani și 6 luni, cu executare, cu încarcerarea imediată, a dus România înainte cu 20 de ani față de Republica Moldova, demonstrându-ne odată în plus că aceste rezultate excelente ale justiției românești nu ar fi fost posibile fără NATO și UE.

5. Unica șansă de propășire pentru românii basarabeni este Unirea cât mai grabnică a Republicii Moldova cu România, ori în următorii 20 de ani, nu există nici o șansă de aderare a RM la UE, iar rămânerea noastră în „imponderabilitate” între vest (UE) și est (spațiul de influență velicorus) va agrava și mai mult situația cetățenilor dintre Prut și Nistru. Politicienii ce promovează conceptul de integrare europeană a statului nostru, trebuie să fie sinceri în fața cetățenilor noștri și să abandoneze această retorică iluzorie în favoarea Unirii. Pentru asta trebuie să luptăm”, a evidențiat Munteanu.

Mihaela Rotari

Share