Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, la prima reuniune
În perioada 21-22 septembrie curent, la Bruxelles, are loc prima reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova (CPA UE-RM).
Delegația Parlamentului Republicii Moldova este condusă de deputatul Vlad Filat, Co-preşedinte al CPA UE-RM, iar delegația Uniunii Europene – de europarlamentarul Andi Cristea, Co-președinte al CPA UE-RM. Din componența delegației Parlamentului Republicii Moldova mai fac parte deputații Corneliu Padnevici, Vicepreședinte al Comitetului, Maria Ciobanu, Victor Mîndru, Andrei Neguța, Alina Zotea.
Potrivit programului, membrii Comitetului urmează se întrunească în două sesiuni de lucru și vor fi salutați în deschiderea evenimentului de Copreședinții CPA UE-RM Andi Cristea și Vlad Filat.
În cadrul primei sesiuni va avea loc un schimb de opinii cu privire la relațiile dintre UE și Republica Moldova, evoluțiile politice recente din țara noastră, reforma justiției și măsurile anticorupție, respectarea drepturilor omului, situația din regiunea transnistreană și progresele negocierilor în formatul „5+2”, cooperarea regională a Republicii Moldova.
Pe ordinea de zi a celei de-a doua sesiuni a Comitetului figurează dezbateri cu privire la implementarea Acordului de Asociere și al celui de Liber Schimb, inclusiv în regiunea transnistreană, agenda de reforme a Republicii Moldova în domeniile social și economic, precum și chestiuni privind mobilitatea și managementului frontierei, cooperarea sectorială în domeniul energetic.
În finalul primei reuniunii a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova va fi examinat proiectul Regulamentului CPA UE-RM și va fi adoptată Declarația comună, precum și recomandări adresate autorităților Republicii Moldova și Uniunii Europene.
Mihaela Rotari