Comitetul de Rezistență „ACUM”, după evenimentele din 26 și 27 august: Nu mai există instituții ale statului care să ne protejeze

Comitetul de Rezistență „ACUM”, după evenimentele din 26 și 27 august: Nu mai există instituții ale statului care să ne protejeze

Comitetul de Rezistență Națională „ACUM” a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că pregătesc un nou protest, informează Oficial.

De această dată protestul va avea loc în fața Parlamentului RM, însă detaliile vor fi anunțate anterior.

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase a mulțumit protestatarilor și a anunțat depunerea unei plângei penale colective. „La acest protest au venit foarte mulți oameni din diasporă, oameni veniți de la mii de kilometri. Mulțumesc diasporei pentru modul în care s-au prezentat la acest protest și pentru faptul că au rămas peste noapte. Statul, atunci când ne batjocurește, când ne privează de niște drepturi, de niște libertăți, nu-și pune problema naționalității noastre sau de ce culoare politică suntem. Ei ne tratează pe toți ca pe niște paria, ca pe niște robi, ca pe niște sclavi. Vom depune o plângere penală colectivă pentru modul în care autoritățile au acționat în raport cu niște cetățeni pașnici, așa încât cei vinovați de ilegalități să fie trași la răspundere”, a precizat Năstase.

La rândul său, vicepreședintele PLDM, Ion Terguță a mulțumit presei independente pentru atenția acordată protestului din 26 august și evenimentelor din 27 august: „Le mulțumim tuturor celor care au dat dovadă de imparțialitate și obiectivitate în zilele de 26 și 27 august. În același timp, trebuie să constatăm că presa de partid are o pondere extrem de mare și a distorsionat mesajul public”, a punctat Terguță.

Președinta PAS, Maia Sandu a declarat că regimul a făcut tot posibilul ca să provoace ciocniri între cetățeni pentru a discredita Mișcarea de Rezistență ACUM.

„Am văzut că poliția a fost parte la acest spectacol al regimului. Același lucru l-a făcut și Primăria prin acel ordin, despre care ni s-a spus că ar fi fost publicat anterior, ceea ce reprezintă o minciună. Această guvernare poate să recurgă doar la forță, ea nu mai are autoritate nici pe intern, nici pe extern. Nu mai există instituții ale statului care să ne protejeze”, a adăugat Sandu.

Totodată, Maia Sandu le-a cerut polițiștilor care ne-au intimidat și evacuat cu forța să ne întoarcă lucurile luate – 10 drapele ale Republicii Moldova, 10 drapele cu simbolistica ACUM, aparate de sonorizare și alte obiecte pierdute.

De menționat că, la conferința de presă, au mai participat și Viorel Ciubotaru, Igor Munteanu, Alexandru Slusari, Octavian Țîcu, Igor Grosu și Lilian Carp.

La conferința de presă au fost prezentate revendicările adoptate unanim la Adunarea Generală a Cetățenilor din 26 august 2018.

„Adunarea Generală a Cetățenilor cere imperios următoarele: Demisia Guvernului Filip, organizarea unor alegeri libere și corecte, validarea rezultatelor alegerilor la funcţia de Primar General al Municipiului Chişinău din 3 iunie 2018, anularea imediată a legii amnistiei capitalului și a legii privind recuperarea de către cetățeni a miliardelor furate, oprirea persecuțiilor politice în adresa opoziției și stoparea intimidărilor cetățenilor pe criterii de convingeri politice, finalizarea investigației cu privire la fraudarea sistemului bancar și tragerea la răspundere a tuturor oficialilor implicați în furtul bancar, adoptarea Legii Magnițki. De asemenea, solicităm urmărirea penală de către instituțiile europene responsabile a tuturor persoanelor cu cetățenia Republicii Moldova implicate în furtul miliardului, pe teritoriul țărilor Uniunii Europene în care au fost comise fraudele. Am colectat semnături în zilele de 26 și 27 august în acest sens, vom continua colectarea de semnături la evenimentele ACUM. Totodată, am lansat o Petiție online unde cetățenii pot semna în sprijinul demersului nostru”, a enumerat Maia Sandu.

Mihaela Rotari 

Share