Colaborarea economică moldo-americană, discutată în cadrul unei Comisii

Colaborarea economică moldo-americană, discutată în cadrul unei Comisii

Reprezentanții Republicii Moldova și SUA au discutat relațiile bilaterale economice în cadrul Comisiei mixte moldo-americane pentru colaborare economică, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

Membrii Comisiei au analizat prioritățile cooperării bilaterale comercial-economice.

Delegația Statelor Unite ale Americii a fost condusă de Asistentul reprezentant comercial al SUA pentru Europa și Orientul Mijlociu, Daniel Mullaney, iar delegația Republicii Moldova, de către Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

În cadrul evenimentului au fost discutate modalitățile de coordonare a acțiunilor comune pentru facilitarea comerțului dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova, în special extinderea sistemului generalizat de preferințe (GSP) privind produsele moldovenești cu potențial de export.

Oficialii au analizat și asistența oferită de către SUA pe mai multe domenii, printre care mecanismul de examinare a investiţiilor în domenii de importanţă pentru securitatea statului, aspecte privind politici în domeniul muncii și al protecției sociale; respectarea drepturilor de proprietate intelectuală; lupta cu corupția și asigurarea condițiilor favorabile pentru mediul de afaceri.

Copreședinții comisiei au menționat că desfășurarea unor astfel de comisii mențin relațiile bilaterale moldo-americane și fortifică angajamentul ambelor părți de a extinde comerțul bilateral.

Astfel, se va îmbunătăți climatul investițional din Republicii Moldova și va spori securitatea economică, toate contribuind la un nivel bun de trai al moldovenilor.

Comisia mixtă moldo-americană reprezintă o platformă vastă pentru discuții privind cele mai importante subiecte de pe agenda economico-comercială. La discuții au participat și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Serviciului Vamal.

Share