Chiril Gaburici: În primele 100 de zile am inițiat un șir de reforme
Premierul Chiril Gaburici a prezentat astăzi raportul de 100 de zile al Guvernului, pe care îl conduce. El a declarat că și-a asumat această responsabilitate în ciuda tuturor dificultăților economice, politice și geopolitice, dar și că a fost nevoie de hotărâre și acțiuni imediate.
“Am acționat în forță, în ciuda tuturor presiunilor și jocurilor politice și astfel vom continua să muncim. Am continuat reformele și am pus integrarea europeană și cooperarea cu partenerii europeni în capul listei de priorități. Am început lupta cu corupția la toate nivelurile și am implicat societatea civilă în calitate de partener în cadrul acestui proces”, a menționat Gaburici.
Premierul a spus că în primele 100 de zile au fost inițiate un șir de reforme de importanță vitală pentru țară și au fost realizate acțiuni care să aducă cetățenilor Republicii Moldova siguranță în ziua de mâine. “Guvernul pe care îl conduc și eu personal, în calitate de Prim-ministru, vom lucra continuu pentru a asigura realizarea celor trei priorități: unitate națională, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să nu mai fie divizați. Puterea noastră este în diversitate și respect; statul de drept, astfel încât fiecare cetățean să se simtă protejat, să vadă viitorul copiilor în această țară. Corupția și traficul de influență să nu fie tolerate și economie sustenabilă, astfel încât fiecare cetățean să își vadă viitorul aici, acasă”, a adăugat el.
Chiril Gaburici a mai spus că e conștient viitorul acestei țări depinde de acțiunile Guvernului pe care îl conduce, “un Guvern care urmărește interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de vârstă, sex, etnie sau preferință politică”. “Iar interesul nostru, al tuturor, este să avem o Moldovă sănătoasă, o Moldovă care, cu acțiunile necesare, și dorința adevărată a tuturor, în 3 ani să poată sta singură pe picioare”, a declarat prim-ministrul.
Raportul guvernului și instituțiilor subordonate pentru primele 100 de zile le puteți găsi pe 100.gov.md.
Maria Roșca