CEC a aprobat alte trei acte normative subsecvente legii electorale

CEC a aprobat alte trei acte normative subsecvente legii electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, 18 august 2023, alte trei acte normative subsecvente legii electorale, urmare a intrării în vigoare, la începutul acestui an, a noului Cod electoral.

Regulamentul privind Registrul funcționarilor electorali stabilește scopul, obiectivele, structura organizațională, funcțiile, modul de organizare și gestionare a resursei informaționale de evidență a funcționarilor electorali, responsabilitățile subiecților care au acces la Registrul funcționarilor electorali, regimul juridic de prelucrare, utilizare și păstrare a datelor cu caracter personal.

Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale stabilește condițiile și modul de susținere financiară a activității de colectare a semnăturilor în susținerea candidaților la o funcție publică electivă și a campaniilor electorale ale concurenților electorali, procedura de prezentare a rapoartelor privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, activitățile de supraveghere și control, precum și răspunderea pentru încălcarea legislației în domeniul finanțării grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale.

De asemenea, a fost aprobată Instrucțiunea cu privire la asigurarea infrastructurii secției de votare, care are drept scop optimizarea și uniformizarea aplicării procedurilor electorale ce țin de organizarea, amenajarea și dotarea localurilor secțiilor de votare cu echipamente electorale și dispozitive necesare desfășurării în bune condiții a votării. Aceasta stabilește criteriile pe care trebuie să le îndeplinească localurile secțiilor de votare, cabinele și urnele de vot din dotare, modul de amenajare a încăperii unde se desfășoară procesul de vot, responsabilitățile organelor electorale și ale autorităților administrației publice în acest sens.

Hotărârile CEC vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei – www.cec.md, rubrica „Ședințe CEC”, subrubrica „Hotărâri CEC” sau accesând direct linkul https://shorturl.at/rEH36.

Share