Ceban: „Un bun gospodar se cunoaște începând de la poartă. Am solicitat ca fiecare intrare în oraș să fie amenajată”
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban a anunțat că, în această dimineață, a desfăşurat ședința operativă cu participarea pretorilor, care au prezentat informația privind executarea și implementarea proiectelor aflate în desfășurare, informează OFICIAL.
„Mi-am propus ca astfel de ședințe să avem mai des din motiv că în fiecare sector sunt proiecte mari în derulare în jur de 10-15, iar oamenii trebuie să cunoască la ce etapă se află aceste obiective, cum se desfășoară lucrările și când vor fi finalizate. Avem angajamente clare în fața cetățenilor. Personal verific fiecare sector și este creat și un grup de specialiști, care la fel merg la fiecare obiect din fiecare sector și monitorizează mersul lucrărilor, dar și calitatea acestora.
Plus, se spune că: Un bun gospodar se cunoaște începând de la poartă. Am solicitat ca fiecare intrare în oraș să fie curățată și amenajată. Să se vadă că se vine în capitala unei țări. Nu este vorba de mari cheltuieli pentru a aduce în ordine inscripțiile arhitecturale cu denumirea capitalei. Nu trebuie să uităm că sectoarele nu sunt doar bulevardele și străzile principale, dar și curți de blocuri, parcuri și cetățenii, care locuiesc și pe alte străzi nu chiar în centrul unui sector. Condiții egale trebuie să dispună fiecare locuitor”, a scris Ceban, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine