Ce declara Voronin în ajunul show-ului din Parlament. Ce l-o fi făcut să se răzgândească?

Ce declara Voronin în ajunul show-ului din Parlament. Ce l-o fi făcut să se răzgândească?

Cu puţin timp înainte de debutul noii sesiuni parlamentare, în cadrul căreia liderul PLDM, Vlad Filat, a fost lipsit de imunitate, iar apoi – reţinut de CNA, Vladimir Voronin, liderul PCRM, a acordat un interviu ziarului partidului său, în care recunoştea inclusiv că Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie sunt controlate politic. Vă propunem fragmentul din interviul citat:

„Revenim la principala întrebare – cum să ieșim din criză? Răspunsul e simplu: să punem în fruntea politicii de stat interesele omului muncii. Numai în baza acestor principii poate să se dezvolte un stat, o societate. Numai în condițiile în care nu va fi corupție, sistem judiciar vândut, iar reformele vor fi realizate nu doar pe hârtie.

Pentru aceasta e necesar ca la putere să se afle nu funcționari corupți, ușor de cumpărat, ci oameni de stat. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a înregistrat în Parlament inițiativa privind demisionarea conducerii unui șir de instituții de stat, inclusiv a Procuraturii Generale, a Comisiei Electorale Centrale și a Centrului de Combatere a Corupției. Chiar la prima ședință plenară a Parlamentului, fracțiunea noastră va insista ca respectiva chestiune să fie inclusă pe ordinea de zi. Nu mai putem zăbovi – persoanele oficiale, care s-au discreditat pe sine total, care nu au întreprins măsurile necesare în cadrul împuternicirilor sale, nu au asigurat conducerea la nivelul cuvenit și conform buchiei legii al unor sau altor departamente, trebuie să fie demise. De exemplu, dacă Curtea de Conturi ar fi activat în cadrul stabilit de lege, dacă și-ar fi îndeplinit funcțiile sale directe, iar asta înseamnă că ar fi ținut sub controlul său activitatea Băncii de Economii, nu ar fi fost admis furtul miliardului. Nu s-ar fi întâmplat pierderea pachetului de control de acțiuni ale statului, nu ar fi apărut premise pentru închiderea acestei instituții financiare. Dacă Centrul de Combatere a Corupției nu ar mima lupta sa și nu ar sta în poziție de drepți înaintea liderilor alianței guvernante, nu am fi ajuns la corupția în masă pe care o avem astăzi”.

Doina Secrieru

Share