Câte grădinițe private activează în R. Moldova

Câte grădinițe private activează în R. Moldova

În anul 2021, în Republica Moldova au activat 1483 instituții de educație timpurie, din care 811 unități cu statut de creșă-grădiniță, 566 grădinițe, 88 școli-grădinițe, 16 centre comunitare și 2 creșe. Informația a fost prezentată de Biroul Național de Statistică(BNS), transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă al BNS, comparativ cu 2020, în anul de referință, rețeaua de instituții de educație timpurie a înregistrat modificări nesemnificative. Astfel, numărul de grădinițe și școli-grădinițe s-a micșorat cu câte 2 unități, iar numărul de creșe-grădinițe a crescut cu 3 unități, din care 2 în mediul rural.

Circa 99,0% dintre instituții au fost publice: 337 unități au funcționat în mediul urban și 1131 unități ‒ în cel rural. Cele private au activat doar în mediul urban, fiind în număr de 15 unități.

Ce ține de numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie, în anul 2021 acesta a fost de 137,1 mii persoane, cu circa 3 mii copii mai mult comparativ cu anul precedent.

Majorarea numărului de copii din instituțiile de educație timpurie a fost mai pronunțat în orașe – cu 2,5 mii sau cu 3,8% față de 2020.

Din numărul total de copii înscriși, 136 mii au frecventat instituțiile cu proprietatea publică și doar 1,1 mii instituțiile private.

De asemenea, jumătate din numărul de copii au fost înscriși în instituțiile din mediul rural (50,3%), 51,6 % fiind băieți.

Totodată, a fost înregistrată o preponderență a copiilor cu vârsta de 5 ani – 24,4%, 6 ani – 22,9%, 4 ani – 21,9% și 3 ani –19,8%.

Tabelul 1. Instituții de educație timpurie, pe tipuri

2020 2021
Total inclusiv rural Total inclusiv rural
Total 1485 1133 1483 1131
grădinițe 568 531 566 528
creșe-grădinițe 808 514 811 516
creșe 2 2
școli-grădinițe 90 73 88 73
centre comunitare 17 15 16 14

Sursa tabel: statistica.gov.md

Doina Buruiană

Share