Cât de greu este de demis în acest moment Procurorul General, Alexandr Stoianoglo? Răspunsul ministrului Justiției!
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul unui interviu pentru portalul G4Media.ro, a răspuns la întrebarea: „Cât de greu este de demis în acest moment Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, și care este evaluarea Dvs pentru cei circa doi ani de mandat ai domnului Stoianoglu? S-a tot scandat „Stoianoglo, pleacă!”. Vreți într-adevăr și Dvs ca el să plece și poate să vină cineva mai competent și de ce?”.
„Din punct nostru de vedere, problema nu este corect pusă și anume de a da afară un Procuror General, ci anume de a-l face eficient în activitate. Din păcate, trebuie să constatăm că activitatea Procurorului General nu este una eficientă. Mai mult decât atât, aș spune că este auto-suficientă”, a spus Litvinenco.
Tot el declară că așa s-a întâmplat că, în 2016, sub paravanul asigurării independenței, în primul rând față de politic, Procurorului General i s-au dat mari prerogative.
„Le-aș numi chiar privilegii, care îl ridică deasupra oricărui control și îl plasează în afara oricărei responsabilități. Practic, Procurorul General nu mai răspunde în fața nimănui și de aici întrebarea: de ce orice procurorul de rând poate fi evaluat, verificat și eventual sancționat, iar Procurorul General nu. Acest lucru nu este echitabil, și de aceea proiectul pe care noi l-am votat în primă lectură și pe care astăzi am organizat dezbateri publice, am indicat expres această posibilitate de a verifica și eventual sancționa această posibilitate, evident în baza unor proceduri transparente și motive obiective, exact așa cum prevede Constituția”, a declarat ministrul.
În același timp, Litvinenco spune că scopul nu este de a obține un control politic asupra Procuraturii Generale.
„Noi, cei de la PAS, nu avem nevoie de un Procuror General care să ne scape de anumite dosare, deoarece nimeni dintre noi nu are dosare penale. Scopul nostru este să eficientizăm activitatea Procuraturii Generale. Lucrul acesta rezultă expres din acel vot pe care l-au acordat oamenii pe data de 11 iulie și noi ne vom dedica acelui deziderat al cetățenilor”, se arată în declarația ministrului.
Mihaela Rotari