Când va fi făcută evaluarea dosarelor depuse pentru funcția de director al Serviciului Vamal

Când va fi făcută evaluarea dosarelor depuse pentru funcția de director al Serviciului Vamal

Comisia pentru selectarea directorului Serviciului Vamal se va întruni vineri, 25 octombrie, într-o ședință publică, pentru evaluarea dosarelor depuse de candidați (CV, conceptul de dezvoltare instituțională a Serviciului Vamal, scrisoarea de motivare, referințe), transmite OFICIAL.

Reamintim că, la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal au fost admiși cinci candidați: Natalia Calenic, Sava Maimescu, Vladislav Șveț, Iurie Gorea și Marin Gospodarenco. Dosarele acestora pot accesate aici.

„Competiția dosarelor de concurs se va desfășura în ședință publică. Doritorii de a participa sunt rugați să se înregistreze în prealabil la adresa de email: adrian.platon@mf.gov.md.

În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului de selectare a directorului Serviciului Vamal, ultima etapă de concurs presupune organizarea unui interviu cu fiecare candidat”, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor.

Cristina Parfeni

Share