Cadrul legislativ privind creditarea nebancară a fost îmbunătățit
Deputații au aprobat, în cea de-a doua lectură, proiectul de modificare a cadrului de reglementare a pieței organizațiilor de creditare nebancară (OCN), care are drept scop creșterea responsabilității și transparenței acestor companii.
Legea prevede, între altele, că toate organizațiile de creditare nebancară vor fi obligate să efectueze auditul regulat al situațiilor financiare. De asemenea, vor fi stabilite criterii suplimentare pentru administratorii și conducătorii OCN. Aceștia vor trebui să aibă studii superioare în domeniile ce ţin de ştiinţele economice, de drept și să dețină o experienţă de cel puțin doi ani în domenii relevante.
Sunt incluse clauze cu privire la suspendarea activității organizației de creditare nebancară care încalcă cadrul normativ. Activitatea OCN poate fi reluată după înlăturarea încălcărilor. În cazul neînlăturării, în termenul stabilit, a circumstanțelor care au dus la suspendarea activității, autoritatea de supraveghere va radia organizația de creditare nebancară din registrul acestor organizații. În aceste condiții, OCN nu va putea solicita reînregistrarea. Persoanele care au avut calitatea de administrator sau deținător cu drept de proprietate sau control a cel puțin 50% din capitalul social sau drepturile de vot ale OCN, care anterior au fost radiate din registru pentru neînlăturarea încălcărilor, nu vor mai avea dreptul de a administra sau deține OCN.
O altă modificare învestește OCN cu dreptul de a constitui sau lichida sucursale ori oficii secundare. Prin aplicarea noii legi se dorește sporirea calității guvernanței corporative a organizațiilor de creditare nebancară.