Biroul Migrație și Azil: În privința lui Simion George nu a fost aplicată forța fizică

Biroul Migrație și Azil: În privința lui Simion George nu a fost aplicată forța fizică

În legătură cu declararea drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova a cetățeanului Simion George Nicolae, Biroul Migrație și Azil comunică faptul că decizia a fost făcută în conformitate cu Legea privind regimul străinilor în RM, în baza solicitării autorității cu competențe în domeniul securității naționale, transmite Oficial.

„Cetățeanului i-a fost adusă la cunoștință decizia privind declararea drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, conform Art. 56 al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16.07.2010. Ulterior, persoana a fost îndepărtată sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat, în conformitate cu prevederile Art. 58 ale aceleiași legi”, se spune într-un comunicat de presă al BMA.

Biroul Migrație și Azil declară că în privința lui Simion George Nicolae nu a fost aplicată forța fizică și că în momentul predării autorităților.

Doina Secrieru

Share