BCS: PAS recurge la politizarea procesului educațional pentru a-și atinge scopurile

BCS: PAS recurge la politizarea procesului educațional pentru a-și atinge scopurile

Astăzi, deputații BCS Vladimir Odnostalco și Inga Sibova au susținut un briefing în cadrul căruia au criticat dur acțiunile guvernării PAS de politizare a procesului educațional din școli.

Deputații s-a referit la cazul ieșit din comun din Cimișlia când reprezentantul Guvernului în teritoriu împreună cu o profesoară au organizat în incinta primăriei orașului Cimișlia o așa zisă ”lecție netradițională”, cu distribuirea literaturii de partid în susținerea referendumului de integrare europeană.

Potrivit deputaților, pe lângă caracterul ilegal al unor asemenea întruniri, cei doi reprezentanți PAS au încercat să-i intimideze și să-i sperie pe copii, spicuind informații despre ce se vorbește și ce se gândește în familiile lor, amenințându-i că dacă referendumul UE va eșua, școlile nu vor mai avea calculatoare, laboratoare, nu se va mai putea circula în Europa.

Inga Sibova a amintit că legislația națională, în special Codul Educației interzice profesorilor să facă propagandă șovinistă, naționalistă politică, religioasă, militaristă în procesul educațional. Totodată, art. 10 din Legea nr.199 cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică prevede că demnitarul în exercitarea atribuțiilor funcționale trebuie să se abțină de la propagarea doctrinei și ideologiei partidului sau a organizației social-politice la care el face parte.

Vladimir Odnostalco a declarat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor solicită Ministerului Educației în regim de urgență să creeze o comisie specială care să analizeze situația creată și să ofere societății informații clare despre ce s-a întâmplat, cine a fost inițiatorul convocării acestei lecții, care este esența unor asemenea lecții netradiționale, câte lecții de acest gen au mai avut loc, în baza căror acte normative ele sunt organizate, cine a semnat aceste documente etc.

Totodată, BCS solicită o reacție promptă din partea comisiei parlamentare de profil, a avocatului poporului, Ceslav Panico, și a avocatului pentru protejarea drepturilor copilului.

În caz că în următoarele zile solicitările Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor fi lăsate fără răspuns, parlamentarii din opoziție își rezervă dreptul de a se adresa la Procuratura Generală.

Share