Batrîncea: Cu socialiștii în Parlament situația s-a schimbat spre bine

Batrîncea: Cu socialiștii în Parlament situația s-a schimbat spre bine

„Putem să spunem foarte ferm că fracțiunea socialiștilor a fost cea mai activă forță motrice a acestui Parlament, pe parcursul mandatului respectiv”. Declarația aparține socialistului Vlad Batrîncea, informează OFICIAL.

În cadrul unor declarații de presă, reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a mai spus: „Această perioadă a fost deloc ușoară. 2019 – statul capturat de Plahotniuc, 2020 și 2021 – perioada pandemică, secetă, ce doriți. Putem să vă declarăm că, PSRM a fost activ și în aceste condiții și în doi ani de zile am promovat 201 inițiative legislative. Au fost aprobate circa 130 dintre acestea, ceea ce demonstrează că în Parlamentul Republicii Moldova nu poți impune anumite proiecte, trebuie să convingi, ceea ce presupune parlamentarism”, a adăugat Batrîncea.

„Din 2019 încoace, cu socialiștii în Parlament situația s-a schimbat spre bine”, a mai ținut să precizeze socialistul.

În final, Batrîncea a spus că socialiștii au venit cu un exemplu de comportament în Parlament. „Noi am susținut mai multe inițiative a celor din Parlament, inclusiv și proiectele Platformei DA și a celor din PAS”, a conchis socialistul.

Mihaela Conovali

Share