Avocatul Poporului s-a autosesizat în privința cazului privind comportamentul unui medic
În legătura cu apariția informației în spațiul public, referitor la comportamentul discriminatoriu și înjositor admis de către personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Republican în raport cu o pacientă, la 21 iulie 2023 Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind respectarea drepturilor și libertăților omului în conformitate cu Legea nr.52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) și va monitoriza desfășurarea cercetărilor interne și externe la acest capitol.
În acest context, Ombudsmanul a sesizat Ministerul Sănătății, Spitalul Clinic Republican în scopul inițierii unei cercetări în privința personalului medical implicat în cazul respectiv, organizării controlului complex a circumstanţelor enunțate și mediatizate în spațiul public, inclusiv analiza circumstanțelor și a motivelor care au dus la acest incident. Precum și, dacă persoana agresată verbal a beneficiat de serviciile medicale solicitate/necesare. De asemenea,
Avocatul Poporului a sesizat și Consiliul pentru egalitate în scopul examinării cazului respectiv după competență.
Totodată, Ombudsmanul apreciază timpul de reacție și poziția conducerii Spitalului Clinic Republican în scopul de a face lumină pe acest caz și va monitoriza în continuare acțiunile și finalitatea acțiunilor enunțate de către această instituție.
Ombudsmanul condamnă orice comportament care aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și pledează pentru respectarea drepturilor pacienților fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
În același timp, Avocatul Poporului îndeamnă pacienții să dea dovadă de un comportament demn și respectuos în raport cu personalul medical din instituțiile medicale, indiferent de rangul acestora.