Avocat: Dacă noi nu-i pedepsim pe cei care au executat comenzile politice…
Avocatul Eduard Rudenco a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Organizația pentru drepturile omului „Dreptul la Dreptate”, că impunitatea este un viciu, care o dată necombătut va progresa, informează OFICIAL.
Rudenco a menționat că este greșit să credem că dacă Vlad Plahotniuc nu mai este în țară, corupția este învinsă, iar mafia nu mai există. „Greșit, fals! În această situație sunt două căi: dacă noi nu-i pedepsim pe cei care au executat comenzile politice, care au făcut parte din acest grup organizat, criminal, Plahotniuc mâine-poimâine se va întoarce. A doua ieșire – se va naște alt Plahotniuc în această țară. Acești oameni nu pot altfel”, a precizat avocatul.
Rudenco a mai spus că „Lilian Bacalîm – un individ care acum pretinde să devină mare politician, a sfidat tot, atunci când a ocupat funcția de procuror, a încălcat legile, bunul simț. Acum el pretinde să fie legiuitor, vrea să devină deputat”. „Mai mare sfidare, mai mare absurd în această țară eu nu am mai auzit. Acești oameni au participat la capturarea acestui stat”, a precizat avocatul.
„Cel mai important într-un stat democrat, într-o societate sănătoasă, care pretinde a deveni una europeană este încrederea în instituțiile de stat. În cei pentru care noi achităm impozitele ca ei să primească salarii. La ce ajungem? Ajungem că ei ne jefuiesc. Din cauza acestor indivizi a fost sustras un miliard, care până acum se caută. Dacă noi nu ne vom învăța pe greșelile noastre, ne vom întoarce înapoi. Iar cei care au o părere diferită, partidul de la guvernare, cei care critică guvernarea, vor fi supuși torturii, urmării penale, arestării. Sunt judecători care merită să fie trași la răspundere penală. Orice reformă care va fi concepută în această țară cu acești indivizi, care până acum mai sunt în organele de forță, nu va da nici un rezultat”, a conchis Eduard Rudenco.
Cristina Jicol