Audieri cu privire la 7 aprilie 2009 vor fi desfășurate de Comisia securitate națională a Parlamentului

Audieri cu privire la 7 aprilie 2009 vor fi desfășurate de Comisia securitate națională a Parlamentului

Igor Grosu, Președintele Parlamentului, în debutul ședinței plenare de astăzi, a solicitat Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului să desfășoară audieri cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009, informează OFICIAL. 

Potrivit lui Igor Grosu, astăzi este 7 aprilie – ziua libertății.

„În 2009 au ieșit mii de tineri pentru a-și apăra libertatea și viitorul european. Acum, mai mult ca niciodată vedem cât de importantă e libertatea.

Au trecut 13 ani, dar noi încă nu avem un dosar ca să vedem cine e vinovat și, cel mai important, să fie tras la răspundere. Astfel, solicit Comisiei securitate națională să organizeze audieri”, a declarat șeful Legislativului.

Vladimir Voronin, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, fost șef al statului, a spus că în cei 13 ani de două ori a fost deschis dosar și de două ori acesta a fost închis. El a îndemnat guvernarea să ducă lucrurile până la capăt.

„Noi toți, ca politicieni, avem datoria morală de a face lumină în acest caz.

E de datoria noastră astăzi să ținem un minut de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în acele evenimente”, a subliniat Igor Grosu, în replică.

Cristina Gurez

 

Share