Au fost lansate Zilele Parlamentului Republicii Moldova

Au fost lansate Zilele Parlamentului Republicii Moldova

Zilele Parlamentului Republicii Moldova, consacrate celei de-a 30-a aniversări de la constituirea Legislativului au fost lansate. Scuarul Parlamentului este decorat cu iluminat festiv, iar în fața clădirii au fost instalate două cifre gigantice – ”30”, care semnifică perioada de activitate a Legislativului, care va fi marcată la 23 mai 2021. 

Cu prilejul aniversarii, instituția legislativă va desfășura un șir de acțiuni în următoarea perioadă. Astfel, la parterul clădirii  este vernisată o expoziție care cuprinde 30 de fotografii din istoria parlamentarismului, o parte fiind dedicată Parlamentului Independenței.

De asemenea, Parlamentul Republicii Moldova provoacă tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani să descrie în 101 de cuvinte activitatea unui deputat. Concursul de mini-eseuri se va desfășura în perioada 23 mai – 23 iunie 2021. Tinerii care se vor clasa pe primele trei locuri vor fi invitați să participe la ședința de constituire a Parlamentului de Legislatura a XI, ce va fi ales în urma scrutinului din 11 iulie curent.

Președintele Parlamentului a semnat mai multe scrisori de mulțumire funcționarilor publici care activează în instituție din momentul constituirii Legislativului și desfășoară o muncă prodigioasă și ireproșabilă.

Duminică, 23 mai 2021, de ziua sa, Parlamentul își va deschide ușile virtual pentru vizitatori. Pe rețelele de socializare vor fi lansate tururi virtuale ghidate ale celor mai importante săli ale Parlamentului, iar în fața instituției sunt expuse pentru public două automobile de epocă, din dotarea garajului Parlamentului.

Prin intermediul Oficiilor teritoriale de informate ale Parlamentului vor fi  organizate evenimente de informare în diferite regiuni ale țării.

Pe 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share