Astăzi este marcată Ziua Internațională a Alegerilor. CEC marchează într-un mod inedit
Astăzi este marcată Ziua Internațională a Alegerilor. Inițiativa a fost lansată la Conferința Globală a Oficialilor Electorali desfășurată în 2005, în Ungaria, scopul acesteia fiind responsabilizarea cetățeanului de a participa la alegeri.
Cu acest prilej, Comisia Electorală Centrală felicită cetățenii Republicii Moldova pentru interesul manifestat față de procesele electorale din țara noastră și le mulțumește pentru spiritul civic și atașamentul față de valorile democratice.
Exprimăm gratitudine față de cei peste 24 mii de funcționari electorali, pentru profesionalism, dedicație și responsabilitate în organizarea și desfășurarea evenimentelor electorale din țara noastră.
Totodată, apreciem implicarea administrației publice centrale și locale, a partenerilor noștri de dezvoltare, partidelor politice, societății civile și mass-media pentru susținerea și promovarea activă a alegerilor libere și corecte ce au loc în țara noastră. Suntem ferm convinși că eforturile comune ale tuturor părților implicate în proces vor duce la prosperarea unei democrații autentice în Republica Moldova.
În anul 2023 vor avea loc alegeri locale generale, iar în fața Comisiei Electorale Centrale stau obiective majore care, implementate fiind, vor asigura condiții optime pentru desfășurarea, în cel mai transparent, corect și incluziv mod, a scrutinului. În context, îndemnăm toți cetățenii să participe activ în viața publică a țării, să conștientizeze importanța alegerilor și să-și realizeze votul în mod asumat și responsabil. Pentru că … Democrația contează!
Ediția din acest an a Zilei Internaționale a Alegerilor este marcată de CEC prin desfășurarea unor evenimente de educație electorală cu participarea tinerilor alegători, anunțarea concursului de desen cu genericul „Alegeri în era digitală”, lansarea unei campanii de informare privind realizarea reformei electorale, ca urmare a adoptării unui nou Cod electoral și organizarea unui off-line cu mass-media.
Amintim că reprezentații autorităților electorale din lume au desemnat prima zi de joi din luna februarie pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Alegerilor, datorită faptului că majoritatea acordurilor internaționale în domeniu au fost semnate în acest timp al anului.