Apelul Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova: „Unicul candidat capabil să învingă corupția…”
Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova a susținut o conferință de presă cu tema: „Uniți vom reuși să fim cetățeni cu drepturi egale ai Chișinăului”, informează Oficial.
„A rămas un pas până la un eveniment foarte important, nu numai pentru pensionarii din Republica Moldova, dar și pentru toți cetățenii republicii noastre. 20 mai e ziua despre care vorbeam și la care e redirecționat omul, astfel să facă un pas liniștit, fugărindu-și din suflet frica și să primească o hotărâre corectă în folosul oamenilor. Data de 20 mai e un eveniment de bază, e șansa noastră, dacă am putea sa facem careva schimbări în folosul oamenilor. În Chișinău sunt undeva circa 117 mii de pensionari, iar cel mai strașnic e că 93 600 de pensionari trăiesc mai jos de linia minimă a coșului de consum. Aici vreau să mă adresez la guvernanți: oameni buni, întoarceți-vă cu fața la noi”, se spune în declarația Uniunii.
Totodată, președintele Uniunii Pensionarilor, Mihai Postovan, a venit cu un apel, adresat candidaților la funcția de primar al mun. Chișinău, dar și locuitorilor capitalei.
„Unicul candidat capabil să învingă corupția este Andrei Năstase. Îndemnăm pe domnul Codreanu și Munteanu să susțină această candidatură”, a declarat Postovan.
Mihaela Conovali