Apelul liderului PLDM către tinerii din R. Moldova

Apelul liderului PLDM către tinerii din R. Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a avut o întâlnirea cu studenţii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. La sfârşitul acesteia, politicianul s-a adresat tinerilor cu apelul de a merge la alegeri pentru a oferi un vot modernizării ţării şi înaintării pe calea integrării europene a Republicii Moldova.

În cadrul întălnirii, Filat a spus că, educaţia este un motor în măsură să propulseze Republica Moldova înainte, iar un sistem educaţional mai puternic oferă tinerilor cunoştinţe şi abilităţi suplimentare.

„Pentru noi, educaţia este prioritatea numărul unu stipulată şi în Planul 2020, care prevede aderarea Republicii Moldova la UE. Acest plan are la bază patru priorităţi şi în fiecare din ele, direct sau indirect, se regăsesc tinerii. Noi ne dorim să avem un sistem educaţional performant cu condiţii de muncă pentru profesori, infrastructură modernă pentru studenţi, dar şi cunoştinţe care să permită tinerilor sa devină competitivi într-o lume din ce în ce mai globalizată”, a menţionat liderul PLDM.

Vlad Filat a subliniat că oamenii îşi doresc un viitor mai bun, unul european: cu mai multe locuri de muncă, salarii mai mari, mai multe investiţii, cu libertatea de a călători, cu drepturi egale pentru fiecare şi cu mai multe oportunităţi pentru tineri şi femei.

Politicianul  a accentuat că PLDM pune miza pe tineri, ei sunt avangarda şi schimbul de mâine. Vârsta medie a candidaţilor PLDM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie este de 43 de ani, iar 28 de candidaţi sunt sub 35 de ani, ceea ce demonstrează că promovarea tineretului nu este doar o declaraţie frumoasă, ci un angajament acoperit de acţiuni reale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doina Secrieru

Share