Angelica Caraman a avut o discuție cu Ambasadorul R. Moldova în Estonia

Angelica Caraman a avut o discuție cu Ambasadorul R. Moldova în Estonia

În marja vizitei la Tallin, Estonia, cu prilejul observării alegerilor parlamentare din 5 martie curent, delegația Comisiei Electorale Centrale (CEC), condusă de Președinta instituției, Angelica Caraman, a avut o întrevedere oficială cu Ambasadorul Republicii Moldova în Estonia, Excelența Sa, Ion Stăvilă.

Președinta CEC a exprimat gratitudinea pentru asistența acordată în cadrul organizării vizitelor de informare și documentare la Tallinn pentru reprezentanții Comisiei, care urmăresc informarea despre experiența Estoniei în materie electorală și preluarea de bune practici în implementarea unor noi metode de vot, care ar putea fi preluate și de către țara noastră în vederea modernizării și eficientizării sistemului electoral.

La rândul său, Ambasadorul Ion Stăvilă a confirmat întreaga disponibilitate a misiunii diplomatice de la Tallinn de a acorda sprijinul necesar tuturor delegațiilor moldovenești care vizitează Estonia, cu scopul studierii și preluării experienței acestei țări în toate domeniile de interes, inclusiv în domeniul promovării reformelor structurale și consolidării institutelor democratice, cum sunt alegerile.

Share