Andrian Candu și Mihail Burla s-au întâlnit la Bender
După aproape 13 ani de încetarea contactelor oficiale, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Legislativului din regiunea transnistreană, Mihail Burla.
Întâlnirea a avut loc la inițiativa Președintelui Parlamentului, cu susținerea Oficiului din Bender al Misiunii OSCE în Republica Moldova, în scopul impulsionării dialogului cu regiunea transnistreană.
Discuțiile au durat circa 3 ore, timp în care Andrian Candu și Mihail Burla au abordat mai multe subiecte de ordin social-economic, inclusiv crearea unui grup de dialog între deputați, participarea Universității de Stat din Tiraspol la programul european pentru învățământul superior „Erasmus”, extinderea zonei de intervenție a SMURD-ului în stânga Nistrului, medierea procesului de dialog între camerele de comerț și industrie.
Un subiect aparte al discuțiilor s-a referit la importanța proiectelor de infrastructură comună, în special în domeniile telefoniei, electrificării căii ferate și a serviciilor medicale de urgență. Părțile au mai discutat aspecte privind comerțul extern începând cu 1 ianuarie 2016.
Andrian Candu și Mihail Burla au stabilit ca prima acțiune comună să aibă loc la Chișinău, oferindu-se să sărbătorească Ziua Internațională a Copilului alături de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului. Copiii vor avea ocazia să discute pe îndelete cu Andrian Candu și Mihail Burla, care le vor pregăti mai multe surprize.
„Sper foarte mult ca etapă cu etapă, cu pași mici și poate cu mai puțină politică să reușim astfel încât dialogul nostru este fie unul continuu, permanent și multe elemente care sunt umane, în primul rând, să-și găsească realizarea, iar ulterior să găsim soluții și pentru alte procese”, a declarat Andrian Candu.
La rândul său, Mihail Burla s-a arătat convins că asemenea întâlniri sunt absolut necesare, pentru că anume prin dialog și comunicare se pot rezolva multe. „Sper că dialogul nostru va continua, iar noi vom depune toate eforturile pentru a păstra pacea pe ambele maluri ale Nistrului și pentru a găsi soluții la problemele existente”, a declarat Mihail Burla, adăugând că, în calitate de aleși ai poporului, deputații trebuie să facă astfel încât cetățenii de pe ambele maluri să trăiască mai bine.
Ulterior, Andrian Candu și Mihail Burla au vizitat școala medie „Alexandru cel Bun”, care se află în același sediu cu Misiunea OSCE din Bender.
Doina Secrieru
e bine ca se intilnesc, totusi 13 ani de tacere, e un termen lung, acum este vointa, probabil vom vedea si rezultate pe masura.
Vizita lui Candu la Tiraspol inseamna mult din punct de vedere politic pentru Chisinau. A venit vremea de cautat solutii practice la problema transnistreana!
E nevoie de discutii continue, sper ca urmatoare intilnire s anu fie iarasi peste 13 ani, cel putin sunt sigur ca Osipov nu va mai permite in urmatorii 4 ani o noua racire din relatii si dialogul cu Tiraspolul.
Si bine ca s-au intilnit si au ajuns la un numitor comun in privinta mai multor intrebari importante. Trebuie de inteles ca, in asa cazuri, politica si emotiile trebuie lasate la o parte. Principal oamenii de pe maluri sa fie mai aproape unul de altul.
Democratii vad ca incearca sa construiasca un dialog amical cu cei din stinga Nistrului, si consider ca acestia merg pe formula corecta, doar asa cele doua maluri se vor apropia.
Osipov vad ca destul de des merge la convorbiri cu cei de la Tiraspol, acum vad ca si Andian Candu incerca sa construiasca punti de comunicare adecvata, consider ca astfel sansele ca Republica Moldova da redevina un stat integru se maresc considerabil.