Andrian Candu a avut o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță

Andrian Candu a avut o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

În cadrul întrevederii, oficialii au remarcat dinamica accentuată a dialogului bilateral, confirmată de cele peste 20 de vizite bilaterale din ultimele 3 luni.

Președintele Parlamentului a reiterat interesul pentru urgentarea finalizării proiectelor de interconectare a Republicii Moldova la piaţa energetică europeană. Andrian Candu a subliniat că astăzi, Parlamentul va dezbate, în ședință plenară, proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind interconectare electrică Moldova – România. Anterior, Parlamentul a declarat gazoductul Ungheni-Chișinău drept utilitate publică de interes național și a votat o serie de acte legislative în acest sens.

Discuțiile au vizat și nivelul de implementare a unor proiecte importante cu impact social, finanțate de Guvernul României în cadrul programului de asistență în dezvoltare acordat Republicii Moldova. Totodată, Andrian Candu a apreciat parteneriatul Parlamentului cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Ambasada României în Republica Moldova, urmare a căruia, anual, tinerii din Republica Moldova merg la tabere de vacanță în România. În perioada 14-21 august 2018, 38 de tineri, cei mai activi participanți ai concursului de fotografie ”EU sunt EUropa”, organizat de Parlament, vor beneficia de o vacanță la mare în România, în cadrul Programului de tabere „ARC” de la Sulina.

Oficialii au abordat și subiectul extinderii și diversificării cooperării comercial-economice, reiterând importanţa desfăşurării, în toamna curentă, la Chișinău, a celei de-a XI-a Sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică.

Mihaela Rotari 

Share