Andrei Năstase și Octavian Țîcu – înregistrați în cursa electorală la alegerile prezidențiale

Andrei Năstase și Octavian Țîcu – înregistrați în cursa electorală la alegerile prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat înregistrarea a doi candidați la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024: Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni și Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „ÎMPREUNĂ”.

În același context, CEC a înregistrat simbolurile electorale ale candidaților pentru imprimarea în buletinul de vot la alegerile prezidențiale, reprezentanții candidaților în Comisia Electorală Centrală și a confirmat persoanele responsabile de finanțe (trezorier).

Până astăzi au fost înregistrați opt candidați, iar alte patru dosare se află în proces de examinare. 

Lista candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova o puteți vedea accesând următorul link: https://a.cec.md/ro/candidati-inregistrati-16220.html 

Totodată, în calitate de participanți la referendum au fost înregistrate următoarele formațiuni politice:

–     Partidul Politic „NOI”, cu opțiunea „DA”;

–     Partidul Politic Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ”, cu opțiunea „DA”;

–     Partidul Politic Partidul Social Democrat European, cu opțiunea „DA”.

Cererea depusă de către Partidul Politic „VICTORIE” a fost respinsă de către CEC, iar cererea depusă de către Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI” nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.

Lista participanților la referendum înregistrați de către CEC o puteți vedea accesând următorul link: https://a.cec.md/ro/inregistrarea-participantilor-la-referendum-16507.html 

Mai multe informații despre procesul de organizare și desfășurare a referendumului republican constituțional și a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei https://cec.md, la rubricile „Referendum constituțional 20.10.2024” și „Alegeri prezidențiale 20.10.2024”.

Share