Andrei Năstase: Pentru mine, dar și pentru Platforma DA, pe care am onoarea să o reprezint, PNL este Istorie, Prezent dar, mai ales, Viitor
Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, deputatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, în cadrul unui interviu pentru Tribuna, s-a referit la întrevederile sale regulate cu reprezentanți ai Partidului Național Liberal din România, informează OFICIAL.
„Întâi de toate, să nu uităm că PNL, atât la guvernare cât și în opoziție, a sprijinit activ procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, a susținut în mod deschis oferirea suportului financiar cetățenilor Republicii Moldova din partea României în mai multe domenii. Apoi, pornind de la calitatea mea de reprezentant al unui partid pro-european de opoziție, de primar ales al Chișinăului și de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vin în România pentru a prelua experiența celor mai buni oameni politici și de strat de aici, a celor mai buni primari și exponenți ai autorităților publice locale, care au demonstrat pe parcursul anilor eficiență, performanță și rezultate benefice pentru cetățeni, pentru comunitățile care i-au ales. În marea lor majoritate aceștia sunt exponenți ai PNL, partenerul Platformei DA în cadrul Partidului Popular European, oameni care ne-au acordat un sprijin constant și dezinteresat pe parcursul mai multor ani, soldat cu realizări palpabile. Ultima oară am avut fericita ocazia să fiu alături și de Președintele Iohannis, să particip alături de el la acest proiect important, dar și să-l însoțesc pe străzile Iașului, împreună cu fruntașii liberali, la o acțiune publică, la o întâlnire cu oamenii minunați din urbea de suflet a Moldovei și a mea, Capitala istorică a Țării”, a comunicat Năstase.
În același timp, el s-a referit și la alte detalii. „Dincolo de sprijinul reciproc firesc, determinat de faptul că suntem membri ai aceleiași familii politice a popularilor europeni și avem un parteneriat oficial, primarii de succes ai PNL, liderii regionali și naționali ai acestuia în frunte cu președintele Ludovic Orban au fost și vor rămâne partenerii noștri de nădejde și cei alături de care, cu încredere și determinare, pas cu pas, vom realiza apropierea reală a Moldovei de Uniunea Europeană. De aici și alegerea mea și a Platformei DA de a susține PNL și la scrutinul din 26 mai pentru Parlamentul UE și de a vota cu DA la referendumul inițiat de președintele Iohannis, un exercițiu democratic crucial și pentru viitorul nostru, al celor din Republica Moldova Echipa de candidați ai PNL pentru alegerile europarlamentare include cele mai multe personalități politice care au contribuit și vor contribui decisiv la păstrarea și consolidarea vectorului european al R. Moldova și regăsirea noastră acasă, în spațiul istoric și cultural comun. Pentru mine, dar și pentru Platforma Demnitate și Adevăr, pe care am onoarea să o reprezint, Partidul Național Liberal este Istorie, Prezent dar, mai ales, Viitor”, a conchis Năstase.
Doina Secrieru