Andrei Năstase: Este nevoie să fim cât mai mulți în stradă, ne întâlnim duminică la Primărie

Andrei Năstase: Este nevoie să fim cât mai mulți în stradă, ne întâlnim duminică la Primărie

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu și Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, au susținut o conferință de presă, în fața Primăriei municipiului Chișinău, informează Oficial.

Maia Sandu a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să vină la protestul de duminică.

„Guvernarea controlată de Plahotniuc a comis o crimă foarte gravă: a anulat votul nostru și a invalidat mandatul primarului Andrei Năstase. Ne-am săturat, au furat totul în acești ani, au furat banii noștri, dreptul la o viață mai bună, ne-au furat orașul, au furat justiția și au dat legi la comandă. Se părea că nu mai au ce să fure, dar au îndrăznit să fure cel mai important – dreptul nostru la vot. Plahotniuc a arătat, în aceste zile, că nu este doar un hoț, ci – că devine un dictator. Dacă nu-i oprim acum, în țara noastră se va instaura dictatura. Ei sunt în stare de orice. Să nu așteptăm când Plahotniuc ne va demola casa. Mâine va fi prea târziu, acum trebuie să ne unim cu toții. Duminică punem capăt acestei batjocuri. Duminică, la 14:00, îi așteptăm pe toți cetățenii acestei țări”, a declarat ea.

Prin urmare, Andrei Năstase s-a adresat – atât locuitorilor din țară, cât și diasporei. „Îndemn toată lumea ca duminică, la ora 14:00, să continuăm lupta noastră împotriva acestui regim oligarhic. Au fraudat, au furat voturile, dar ca acum nu au făcut niciodată. Îndemnul meu este să continuăm lupta, să nu ne oprim aici. Este nevoie să fim câți mai mulți în stradă. Duminică începem de la primărie, ora 14:00. Îndemn oamenii din Chișinău, din suburbii, din toate raioanele republicii, diaspora – veniți acasă, să ieșim în stradă”, a menționat el.

În același timp, el a comunicat următoarele acțiuni ce vor fi întreprinse privind decizia judecătorească. „Să fie clar – contestăm această hotărâre la Curtea Supremă de Justiție. Recursul nostru este foarte întemeiat, iar hotărârile efectuate de judecătorie și Curtea de Apel sunt comandate”, a declarat Năstase.

Totodată, el a precizat că următorul protest va fi duminică. „Ceea ce ține de protestul de azi și mâine, am stabilit că este mai bine în aceste zile să ne ocupam de organizarea protestului de duminică”, a conchis Năstase.

Mihaela Conovali

Share