Ana Revenco: Decizia de a demisiona a fost a lui Iurie Podarilov
Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, a venit cu unele precizări privind schimbul de șefi de la Inspectoratului General al Poliției (IGP), informează OFICIAL.
Ea a spus că decizia de a demisiona a fost a lui Iurie Podarilov. „Decizia mi-a fost comunicată și i-am dat curs”, a precizat ministrul, precizând că ordinul de demisie a fost semnat ieri.
„Sarcinile trasate pentru noul șef al IGP, Viorel Cernăuțeanu, sunt de a asigura liniștea și securitatea cetățenilor acestei țări și de a continua agenda de transformare și dezvoltare a poliției”, a subliniat oficialul.
Cristina Gurez
Share