Ambasadorul Republicii Belarus, decorat de Dodon

Ambasadorul Republicii Belarus, decorat de Dodon

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere de lucru cu Serghei Ciciuk, Ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, în legătură cu încheierea misiunii sale diplomatice în țara noastră.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat mai multe chestiuni cu privire la relațiile bilaterale dintre Moldova și Belarus, menționând importanța consolidării prieteniei îndelungate dintre popoarele noastre și exprimându-și speranța că prin eforturi comune vom depăși cu succes criza legată de pandemia globală.

„Totodată, am făcut un schimb de opinii vizavi de mecanismele de combatere a răspândirii virusului COVID-19, care sunt aplicate în țările noastre. În semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-belaruse, am semnat un Decret privind conferirea domnului Serghei Ciciuk, a înaltei distincții „Ordinul de Onoare”. I-am urat diplomatului succes în activitatea sa de mai departe, exprimându-mi încrederea că succesorul său la această funcție va contribui la dezvoltarea continuă a parteneriatului reciproc avantajos dintre Moldova și Belarus”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Share