Alte 15 mln. euro din partea UE pentru implementarea Proiectului „Eficiența energetică”. Clădirile sociale vor beneficia de îmbunătățiri ale izolației termice

Alte 15 mln. euro din partea UE pentru implementarea Proiectului „Eficiența energetică”. Clădirile sociale vor beneficia de îmbunătățiri ale izolației termice

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a semnat, astăzi, un Acord de grant în valoare de 15 milioane de euro, sumă ce completează împrumutul de 60 de milioane de euro din partea UE prin intermediul BEI și BERD, pentru implementarea Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”, valoarea totală a căruia este de 94 de milioane de euro, informează OFICIAL.

Potrivit ministrului, odată cu venirea banilor, clădirile sociale care vor fi selectate în proiect, vor beneficia de îmbunătățiri ale izolației termice, de sisteme de iluminat noi și moderne și de sisteme de încălzire și răcire eficiente, cu un consum mai mic și performanțe mai bune.

La prima etapă a proiectului vor fi efectuate audituri energetice pentru următoarele clădiri:

1️⃣ Institutul de Medicină Urgentă
2️⃣ Institutul de Cardiologie
3️⃣ Institutul Oncologic
4️⃣ Institutul Mamei şi Copilului
5️⃣ Spitalul Clinic Republican
6️⃣ Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie
7️⃣ Centrul Republican de Diagnosticare Medicală
8️⃣ Spitalul Clinic Bălți
9️⃣ Spitalul Clinic de Psihiatrie or. Codru

„Fiecare proiect și resursă financiară utilizată eficient în acest moment ne va întări reziliența și perspectivele de dezvoltare în viitor. Aşadar, şcolile, grădinițele, spitalele din localitățile țării sunt instituțiile țintă pentru proiectele de eficiență energetică.

Dorim să pornim o schimbare majoră în sectorul energetic și pentru aceasta le suntem recunoscători partenerilor noștri europeni, care ne sunt alături în tot acest proces amplu de tranziție, de pe urma căruia nu doar că vom cheltui mai bine resursele pe care le avem la dispoziție, dar există perspective reale de a face economii și de a investi mai eficient în modernizarea și dotarea mai multor clădiri sociale din țară”, spune Spînu.

Share