Alina Zotea are o nouă funcție în cadrul fracțiunii PL

Alina Zotea are o nouă funcție în cadrul fracțiunii PL

Deputatul liberal Alina Zotea are o nouă calitate, cea de secretar al fracțiunii parlamentare a PL. Noua funcție este menționată pe pagina web a liberalei cu referire la participarea la Congresul Partidului Alianța Liberalilor şi Democraților din Europa.

„Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, Secretarul General Ion Apostol și secretarul fracțiunii PL Alina Zotea au avut o întrevedere cu Graham Watson, Preşedintele Alianţei Partidelor Liberale şi Democrate pentru Europa (ALDE) şi raportor al Parlamentului European pentru Acordul de Asociere la UE a Republicii Moldova”, se spune în articol.

De asemenea, se precizează că întrevederea se înscrie în agenda Congresului ALDE care se desfășoară în perioada 19-21 noiembrie, la Budapesta și reuneşte cei mai importanți lideri liberali europeni precum Graham Watson, președintele ALDE Party, Miro Cerar, primul ministru al Sloveniei, Xavier Battel, primul ministru al Luxemburgului, Petras Auštrevičius, europarlamentar și raportor pentru Republica Moldova în cadrul Parlamentului European, Vera Jourova, comisarul european pentru Justiție, Violeta Bulc, comisarul european pentru Transporturi, dar şi alți reprezentanți de seamă ai liberalismului european.

Amintim că, funcția de secretar general al fracțiunii a fost deținută de Valeriu Munteanu, care a optat pentru funcția de ministru al Mediului.

Mihaela Rotari

 

Share